Munca de constelații familiale așa cum ne-a lăsat-o Bert, este o muncă deschisă care va evolua prin fiecare facilitator care duce munca mai departe, chiar dacă Bert nu mai este printre noi.
E rândul nostru să ne deschidem către noi insighturi și să ni le împărtășim unii altora cu inima deschisă, așa cum a făcut-o Bert pentru noi toți.
Prin insight mă refer la acele momente de “aha” în care facem o observație sau pur și simplu înțelegem situația la un nivel mai profund.
E o muncă care evoluează în permanență și s-a dezvoltat în mod natural în ultimii 30 de ani.
Foarte multe persoane cred că există un singur tip de Constelații Familiale și că toți facilitatorii fac aproximativ același lucru la sesiunile lor.
Ceea ce ai experimentat dacă ai participat la un Workshop de Constelații Familiale cu mine sunt de fapt Noile Constelații Familiale.
Îmi dau silința să specific asta de fiecare dată la sesiuni cât și pe oriunde povestesc despre modul de desfășurare a unui workshop.
De ce le spunem Noile Constelații Familiale?
Astăzi vreau să-ți povestesc exact despre acest lucru.
Cum au apărut, cum au evoluat și unde se află în acest momentul Constelațiile Familiale din perspectiva mea de facilitator de peste 11 ani.
Ce vei găsi în scrisoare
Ce sunt Constelațiile Familiale?
Se tot încearcă găsirea unei definiții pentru constelații și ca să vezi cât de provocator este, ele încă nu au o definiție!
Multe persoane care au încercat să explice ce sunt constelațiile familiale au ajuns, de fapt, să explice ce se întâmplă în timpul unei constelații.
Practic povestind un workshop și ce se întâmplă pe parcursul lui.
Mult mai simplu ne este să explicăm ce nu sunt constelațiile familiale.
Nu sunt terapie, nu sunt psihoterapie, ele nu vindecă, nu sunt o metodă, nu sunt o tehnică.
Ele se uită dincolo de toate astea, dincolo de terapie, dincolo de ceea ce credem că știm, dincolo de moralitate (putem spune că sunt amorale) dincolo de corect și greșit, dincolo de bine și rău, dincolo de vinovăție și nevinovăție.
Pentru că noi stăm foarte mult în morală și ele sunt amorale.
Mulți oferă constelații familiale chiar și sub altă denumire. De ce?
Pentru că ele chiar au un efect deosebit.
Sunt un instrument eficient pentru a pune “În ordine” ceva ce este “În dezordine.”
Cum au apărut prima dată Constelațiile?
Bert Hellinger descrie apariția Constelațiilor Familiale nu ca pe o revelație bruscă, ci mai degrabă ca pe un proces gradual de descoperire și înțelegere.
Munca sa observată la alți terapeuți, cum ar fi Thea Schönfelder, Virginia Satir, Ruth McClendon și Les Kadis, i-a oferit idei despre interdependențe sufletești până atunci necunoscute.
Accesul la aceste cunoștințe a fost facilitat în principal prin analiza scenariului de viață, un proces care i-a permis să exploreze și să înțeleagă mai profund aceste dinamici interpersonale și familiale.
Bert a implementat Constelațiile Familiale într-un mod gradual, începând cu mijlocul anilor 1980, când a început să pună în practică observațiile sale despre „ordinele iubirii” în constelațiile familiale pe care le-a creat.
Inițial, el consideră constelațiile familiale ca fiind o metodă suplimentară pentru munca psihoterapeuților, dar odată cu practica și-a dat seama că acestea erau de ajutor și pentru persoanele care nu aveau nevoie de psihoterapie, ci aveau nevoie de claritate în legătură cu provocarea pe care o aveau în acel moment, legată de relații, de sănătate și boală sau în domeniul profesional.
De aceea, a respins denumirea de „metodă psihoterapeutică” pentru constelațiile familiale, preferând să le considere ca o formă de consiliere pentru viață.
În primul tip de Constelații Familiale, cele pe care acum le numim clasice întâlnești următoarele caracteristici:
Metoda clasică se diferențiază prin faptul că se face un interviu persoanei a cărei constelație are loc. Este întrebată ce problemă are, este întrebată despre evenimente din trecutul familiar, interviu care poate dura mai mult sau mai puțin în funcție de facilitator.
Această persoană urmează să aleagă din cercul de susținere reprezentanți pentru diferite persoane și să îi așeze exact cum “simte” că ar trebui să o facă sau cum “crede” că ar fi realitatea din familia ei.
Încă de prin ani 80 când Bert a început să facă constelații, văzând efectul pozitiv pe care îl au asupra oamenilor.
A început să le facă foarte des, aproape pe bandă rulantă.
Pe vremea aceea făcea fiecare constelație familială cu intenția de a ajuta, de a salva până când a ajuns să își pună întrebarea.
Ce face el de fapt aici?
Ce face el cu sufletul lui?
A ajuns până la un punct când a fost foarte aproape de moarte și atunci s-a oprit.
Timp de 9 luni a făcut pauză de la absolut orice activitate, a petrecut timp cu el în liniște.
În aceasta perioada a observat că “Intenția” de a ajuta și de a interveni in destinul unei persoane făceau mai mult rău atât lui, cat și persoanei cu care lucra.
După această perioadă de contemplare a apărut ceea ce noi numim astăzi Noile Constelații Familiale.
Ce aduc Noile Constelații Familiale în plus?
Odată cu introducerea Constelațiilor Familiale a venit și descoperirea celor două tipuri de conștiință, cea personală și cea colectivă.
Când Bert a introdus noul tip de Constelații el a introdus și un al treilea tip de conștiință.
Conștiința spirituală. Care permite efectuarea sesiunilor fără intenție, fără povestirea contextului din care vine persoana și fără prea multe cuvinte în general.
Este suficient ca persoana să spună un singur cuvânt sau nici măcar un cuvânt și facilitatorul se conectează la sufletul lui și așteaptă în interior până când îi vine un cuvânt sau o propoziție.
Acel cuvânt sau acea propoziție mișcă sufletul persoanei și este cea mai potrivită pentru el în acel moment.
Bert le-a numit Constelații Familiale Spirituale.
În Constelațiile Spirituale poți să nu întrebi pe nimeni nimic.
Această propoziție este suficientă pentru a primi acel impuls în suflet care de fapt este și esența cu care rămâi după constelație alături de imaginea vindecătoare de la final.
Reprezentanții sunt aleși în mod voluntar de către facilitator sau de către persoana căreia i se lucrează constelația fără să știe detalii despre povestea persoanei a cărei constelație are loc. Ei acționează după impulsul pe care îl simt în interior, lăsându-se mișcați și ghidați de câmpul care ne cuprinde pe toți în acel moment.
De aici fiecare constelație începe să se arate și din experiență, cel puțin una poate și două din legile iubirii încep să se arate.
Despre cele trei tipuri de conștiință cât și despre cele trei legi ale iubirii voi povesti mai multe într-o scrisoare viitoare.
Ce se întâmplă după o Constelație Familială?
Atunci când lucrăm cu sufletul rezultatele pot fi imediate (ore sau zile) sau la distanță de săptămâni, luni sau chiar ani de la participarea la constelație.
De multe ori nici ne se mai face legătura cu impulsul de creștere oferit de constelație și persoana simte o așezare sau schimbare în viața personală, însă a uitat complet de darul constelatiilor.
Sufletul are nevoie de timp.
Impulsul în suflet durează foarte mult. Poate să dureze un an, doi ani chiar și 10 ani.
Eu confirm și amintesc adeseori de constelația familială din februarie 2016, făcută în urma cu 8 ani de Bert, în care am fost reprezentanta soției unui chinez și acea constelație a avut timpul ei în sufletul meu.
Ea încă lucrează. Am ultima imagine din acea constelația familială încă în sufletul meu.
Acesta stă este și motivul pentru care nu cer feedback participanților la workshop.
Nu vreau să interferez cu procesul acelei persoane. În mișcarea pe care urmează să o aibă sau pe care a avut-o.
Din aceasta cauză întregul proces de Constelații Familiale are nevoie de timp și încredere în suflet.
Tot din acest motiv nu recomand participarea la un Workshop atunci când persoana este într-o situație critică, de urgenta, în care vrea ca problema să fie rezolvată imediat.
Câmpul și dinamica grupului de participanți la o sesiune de Constelații se formează încă de când alegi să te înscrii la Workshop.
Orice grup are o dinamică și nu vine nimeni într-un loc, dacă nu are ceva în comun cu acel grup.
Dacă vreodată s-a întâmplat să-ți schimbi planurile și să nu poți participa la o sesiune, acesta este posibil să fie unul dintre motive.
Farmecul Constelațiilor este însă faptul că tu poți veni să stai doar pe scaun pe toată durata sesiunii și totuși să-ți lucrezi foarte mult fără să spui absolut nimic despre tine.
Orice participant poate fi mișcat profund, desigur în funcție de disponibilitatea fiecăruia de a-și deschide inima și astfel toți participanții își pot lucra tema cu care au venit la sesiune, fără să fie expuși, fără să împărtășească nimic din viața lor.
Dacă ai fost ales să-ți lucrezi tema personală, însă sufletul tău nu este pregatit pentru acea constelație nu vom lucra în acel moment.
Sufletul are nevoie să se simtă în deplină siguranță, să fie respectat și să fie pregatit pentru darul constelației.
Uneori momentul în care se face constelația este mai important decât constelația însăși.
Îți mulțumesc că ai citit pana la sfarsit. Sunt multe de spus despre darul constelațiilor.
Ai încredere în sufletul tău.
Sufletul știe Calea!
Împreuna facem minuni, minuni care durează!
Cu iubire și respect,
A voastră,
Elena