„Sunt printre acei copii care nu își amintesc de îmbrățișarea tatei. Nu cred că am primit-o  vreodată.”

Așa s-a terminat mesajul trimis de o doamnă în urmă cu câteva săptămâni.

Aceasta  propoziție e a multora dintre noi.

Tații noștri au fost acolo. Au muncit. Au adus pâinea pe masă. Ne-au învățat să conducem, să scriem, să nu ne fie frică.

Dar la nivel de suflet, mulți dintre ei nu au fost aproape.

Nici nu aveau cum. Nici ei n-au primit asta de la tații lor. Iar tații lor de la tații lor. Așa au fost bărbații în casele noastre. Serioși, muncitori, uneori duri, alteori tăcuți. Prezenți la nevoie. Rareori tandri.

Iar noi, copiii de atunci, am crescut cu dorul acesta pe care nici nu-l știm cum să-l numim.

Un dor care apoi apare peste tot.

În relația cu șeful. „De ce nu mă vede? De ce nu mă apreciază? De ce trebuie să demonstrez atâtea?”

În bani. „De ce muncesc așa de mult și banii  nu-mi ajung? De ce banii vin și pleacă?”

În partenerul de viață. „De ce mă simt singură lângă el, deși e acolo?”

În succesul care nu ne mai aduce bucurie.

 În corpul care, pe partea dreaptă, spune ceva ce nu înțelegem.

Toate acestea au legătură cu tata. Cu locul lui în inima noastră. Cu ce a fost și ce n-a fost între noi.

Un lucru care apare deseori în constelații este următorul:

Un tată care n-a putut să îmbrățișeze nu e un tată care n-a iubit.

Sunt lucruri diferite!

A dat ce a putut. Nu ce ar fi vrut. Ce a putut.

Iar noi, ca adulți acum, avem o mișcare de făcut. Nu ca să-i cerem îmbrățișarea pe care n-am primit-o. Poate e prea târziu, poate nu mai e  printre noi, ci ca să-l vedem, în sfârșit, întreg. Cu tot ce a putut și cu tot ce nu a putut.

Iar când se așază asta în noi, ceva se așază și în afara noastră. 

Șeful se schimbă sau  schimbăm noi locul de muncă. Banii rămân, se opresc din a fugi. Ne bucurăm, în sfârșit, de succes fără vinovăție. Corpul se relaxează.

Vă invit la webinarul „Drumul către Tata”, pe 22 iulie, ora 18.

Ne vom uita împreună la ce s-a așezat în noi din felul în care ne-am fost tații. La legătura cu autoritatea, cu banii, cu succesul. La mișcarea tăcută, prin care ne întoarcem către ei, ca adulți, și le facem un  loc bun în inima noastră.

Merităm cu toții ce este mai bun! 

Vă aștept cu drag,
Elena