Imagistica Sufletului
Webinar Online LIVE
330 Ron
În toate evenimentele pe care le susțin în format fizic sau online, nu sunteți bineveniți doar voi, ci și părinții voștri, bunicii, partenerii – cei actuali, cei din trecut și cei din viitor.
Sunt bineveniți și frații noștri, cunoscuți sau necunoscuți, precum și cei din familie care au fost uitați sau au avut un destin greu. Ei merită să fie văzuți și onorați, pentru că sufletul nostru se poate uita cu iubire către ei.
Din iubire, uneori ajungem chiar să le repetăm destinul.
Ce fac constelațiile?
Ele dărâmă povești.
Cu toții avem o poveste pe care o spunem și cu care ajungem să ne identificăm atât de mult, încât uităm cine suntem cu adevărat. În constelații, desființăm mituri, schimbăm imagini și aducem împreună imagini vindecătoare pentru suflet.
Putem fi împliniți doar atunci când toți ai noștri au un loc bun în inima noastră. Dacă cineva este uitat, sufletul nostru îl va căuta. Constelațiile ne aduc pe drumul vieții noastre și acest impuls în suflet poate lucra ani întregi, până când cercul se închide.
Atunci când ne facem curaj să ne uităm și începem să punem ordine în familie – ceea ce se așează în sufletul nostru se va simți și acasă la parteneri, părinți, copii. Când eu mă schimb, se schimbă și imaginea lumii mele.
Drumul de la minte la inimă e poate cel mai lung drum din viața noastră. Când reușim să ne deschidem inima, fără frică, se face lumină.
Pe 20 Noiembrie în Webinarul Online lunar pe care îl voi susține mi-am propus să avem tema Familiei de Origine cu titlul “Iubirea și ordinea merg împreună”
Vom lucra cu blândețe, răbdare, respect și fără judecată ca de fiecare dată.
Vom descoperi împreună adevărul.
Adevărul spus e primul pas către liniștea și pacea din sufletul nostru.
Vom învăța să ne dăm a doua șansă — șansa de a trăi viața noastră pe deplin cu iubire și acceptare.
Primele 30 de minute sunt Introductive unde doamna Dr. Elena Barbu va prezenta tema Webinarului din perspectiva Constelațiilor Familiale. Care sunt cele mai des întâlnite provocări și ce poate sta de regulă în spatele acestora.
După această perioadă de introducere, urmează ca Elena să abordeze câteva întrebări din formularul cu intrebări pe care îl primești odată cu mail-ul de confirmare sau să treacă direct la interacțiunea 1 la 1 cu câțiva participanți care doresc asta. Sistemul de selecție fiind similar cu cel de la Workshop-ul de Constelații Familiale. Persoanele care doresc, vor ridica mâna, urmând ca doamna Dr. Elena Barbu să aleagă pe rând mai multe persoane.
Aceste interacțiuni live sunt fără un scenariu anume și sunt ghidate după modul unic al doamnei Elena Barbu de a face asta.
Din aceste dialoguri vor ieși subiectele principale de lucru cât și practicile pe care Elena le va susține.
Fiecare interacțiune este unică, la fel și fiecare webinar. Nu ne dorim să limităm printr-un program strict aspectele sufletești care pot ieși la suprafață pe durata celor 3 ore. Însă știm că pentru o persoana care participă pentru prima dată la un astfel de Webinar, o scurtă descriere o poate ajuta să își dea seama dacă acest Webinar este sau nu potrivit pentru ea.
Webinarul va avea loc pe 20 Noiembrie de la ora 18:00 (ora României).
Timp de 3 ore
Vei primi un formular cu 2 zile înainte de webinar unde vei putea adăuga întrebări.
Înregistrarea webinarului va fi valabilă 30 de zile.
| Cookie name | Active |
|---|